Astăzi este ziua de naștere a unei persoane foarte speciale din viața mea. Și cu aceasta ocazie am vrut sa îi pregatesc ceva deosebit. Simplu dar care să spună multe. De ceva timp nu prea mai îmi place să fac cadouri sofisticate. Prefer să pregătesc ceva cu mânuțele mele.
Înainte de a începe să le plăsmuiesc nu aveam în minte ce fel de prajitură raw să fac. Totul a prins contur pe parcurs iar la final opera a fost atât de desavârșită că m-a pus pe gânduri. De unde și până unde să fac eu tarte “trandafir” (căci văzând ce am plămădit așa m-am gândit să le denumesc). Răspunsul a venit de la sine. Pentru ca această persona este trandafirul meu. Pentru că m-a îmblânzit și m-a făcut să fiu unică în lume precum el este unic în lume. Și dacă nu știți la ce mă refer redau dialogul dintre vulpe si micul prinț din cartea lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț:
Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ți iei rămas bun, iar eu îți voi dărui o taină.
Micul prinț plecă să mai vadă o dată trandafirii.
-Voi nu semănați întru nimic cu floarea mea, le spusese el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-ați îmblânzit pe nimeni. Voi sunteți precum era vulpea mea. Nu era decât o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am facut-o prietenă și acum este unică în lume.
Și florile se rușinară.
- Sunteți frumoase, dar sunteți deșarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător obişnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decît voi toate la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit sub clopotul de sticlă. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este trandafirul meu.
Ingrediente (pentru 6 portii)
Pentru blat
1 cana de migdale
6 curmale medjool
1-2 linguri de apă
Pentru cremă
2 nectarine
1 cană de caju
1 lingura miere
1 linguriță maca (opțional)
Plăsmuirea
Se pun într-un robot de bucătărie migdalele, laste cu o zi inainte la inmuiat in apa, impreuna cu curmalele tăiate mai micuț pentru a ușura munca robotului. Eventual se adaugă un pic de apă și așteptăm frumos ca compoziția să se închege sub lamele robotului. Apoi o luam frumos și o presăm în forme peste care avem grijă să punem o folie de plastic pentru a le putea desprinde mai ușor. Se pot băga în congelator dar eu am preferat să le țin un pic in deshidrator ca să se “coacă” un pic așa la vreo 4-5 ore.
Crema a fost foarte ușor de realizat. Am pus toate ingredientele în blender, le-am învărtit vreo 30 de secunde si gata crema.
Am scos tartele de la “cuptior”, le-am scos din forme, le-am umplut cu cremă și le-am ornat cu felii de nectarine.
Pupici cu arawmă de trandafiri!