luni, 7 noiembrie 2011

MăCeșele-sursa de vitamina C


Măceșele, alături de cătina, sunt o sursa extraordinară de vitamina C și nu numai. Dr. Ovidiu Bujor în cartea sa Sanatate prin seminte,legume si fructe  afirmă că măceșele au un conținut de vitamina C de 4-16 ori mai mult decât citricele,de 80-100 ori mai mult decât ciresele, de 120 de ori decât piersicile si caisele si de 200 de ori mai mult decat merele, perele, prunele si pepenii. În ceea ce privește vitamina A tot domnul doctor afirmă că măcesele conțin de două ori mai mult vitamina A decât caisele considerate a fi cele mai bogate în această vitamină, de 10 ori mai mult decât afinele și de peste 20 ori mai mult decât merele.
Datorită rolului pe care vitamina C îl are în a consolida sistemul nostru imunitar, un consum adecvat de măceșe, cătină, portocale, clementine și alte fructe de sezon, în aceste luni de toamnă/iarnă poate preveni episoadele de gripă și răceli.
Totuși marea greșeală care am observat că se face și pe care am făcut-o și eu, recunosc, este ca atunci când ne lovește gripa să dăm buzna la medicamente care printre altele conțin și vitamina C. Și după ce scăpăm de răceală avem impresia ca a trecut tocmai pentru că am luat medicamente. Însă de fapt prin aceste medicamente nu facem decât să îî dăm organsmului nostru și mai multe toxine pe care să trebuiască să le elimine. Și tot ce facem este de fapt să întrerupem procesul de detoxifiere.
Revenind la vitamina C. În loc să consumăm fructele în starea lor naturală care conțin vitamina C preferăm să cumpăram medicamente cu vitamina C, o vitamină sintetică. Și știți ce face organismul nostru cu această vitamină pe care el de fapt nu o recunoaște .O dă afară din corp și deci încă un efort din partea organismului de e elimina ceea ce el percepe ca fiind toxic. Acest fenomen are loc în practică cu toate suplimentele sintetice, vitamine sau minerale dar și cu sarea și cu zahărul din alimente pe care organismul nostru nu știe să le decodifice tocmai pentru că nu sunt naturale.
În schimb, toți micronutrienții naturali nu sunt izolați așa cum îi găsim în medicamente ci  sunt mai degrabă amestecați cu alte enzime și microsubstanțe cunoscute și necunoscute încă de om.
Și ca să dau doar un exemplu că tot vorbim de măceșe acestea conțin pe lângă vitamina C și A deja amintite și vitamina E, vitamina P și vitamina K, acid dehidroascorbic, acid nicotinic, acid citric și malic, zahăr invertit, taninuri, flavonoizi, ulei gras, ulei volatil și săruri minerale.(sursa: același dr.Ovidiu Bojor). Și cine știe câte alte substanțe pe care încă omul nu a ajuns să le descopere.O adevărată uzină de nutrienți care se completează unul pe celălalt și pe care nu îi vom găsi niciodata toți într-un singur medicament sintetic.
 Mama natură ne dă tot ceea ce avem nevoie în mod gratuit (fără prescripție medicală:).Trebuie doar să întindem mâna, să luăm și să fim recunoscători pentru toate aceste daruri. Și asta am făcut și eu. Am ieșit la plimbare, am întins mâna și am cules niște măceșe. Aș fi cules și cătină însă în zona unde locuiesc încă nu am întâlnit-o,noroc cu mama că mi-a trimis ea din țară.
Și iată cum consum aceste bogății ale naturii:

Sucul de măceșe


Ingrediente:
1 cană de măceșe
 apă
1 lingura de miere

Se spală măceșele, eventual se curăță de codițe, se pun in blender, se adauga apă deasupra și se pornește blenderul cam 40 de secunde. Dacă blenderul are putere mai mică se continuă un pic mai mult, până într-un minut.
Se ia un tifon, sau punga de lapte daca aveți, sau chiar și o sită și se strecoară. În zeama ce rămâne se adauga miere. Se poate face cantități și mai mari și păstra la frigider.

Pulpa ce a rămas, inspirată fiind de buna doamnă Elena Niță Ibrian, am pus-o în deshidrator, am lăsat-o să se usuce, apoi am măcinat-o prin mașina de măcinat boabe de cafea. Și ia priviți ce pulbere magică a ieșit pe care o voi adauga în smoothiuri, prăjituri etc.


Smoothie de măceșe și clementine


 Ingrediente
1 cană suc de măceșe (obținut ca la rețeta precedentă)
1 banană
3 clementine (se poate pune o portocala, mandarine etc)

Se pun toate în blender, vrum-vrum  și gata băutura revitalizantă!


Pupici vitaminizați!

10 comentarii:

  1. Multumim ptr pucicii vitaminizati, reteta vitaminizata si pozele vitaminizate.
    Eu chiar vara asta m-am gandit daca n-as putea folosi macesele crude, insa ceea ce m-a oprit a fost perisorii aceia mici mici care au iesit la iveala cand le-am zdrobit ca sa fac un macerat.
    In afara de ceai, n-am folosit-o altfel.
    In ce tara locuiesti?

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca treci totul prin blender si dupa aia prin tifon sa stii ca acei perisori nu iti vor mai sta in cale:).
    Locuiesc in Italia dar de abia asept sa vina vara cand ajung in tara.Parca acum ca sunt plecata vad multe lucruri bune in tara noastra pe care atunci cand eram nu le vedeam.Trimit pupicii inapoi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Aaaai aaai aaai ce perspectiva ai. eu sunt in perioada in care mi-as dori sa fiu in alta tara. cu un alt sistem de invatamant. de fapt ma gandesc la o gradinita mai buna ptr copil. cu educatie si mancare sanatoasa. ca pana o s-o deschid eu pe a mea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu visez demult sa imi deschid o gradinita Montessori si cu meniu raw-vegan (visul cu meniu e mai recent ce-i drept).Dar e foarte departe acest vis.Ce zici ne asociem?

    RăspundețiȘtergere
  5. Da da da.
    De asta m-am si inscris la facultate, ca am zis ca pot sa schimb ceva in invatamant. Dar nu stiu chiar cum va fi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Wow!toata stima pentru decizia ta! tiinand cont ca mai ai si 2 copii sa te apuci si de facultate...bravo!mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  7. semintele de macese sunt toxice!!!! se consuma doar pulpa fructului.
    eu as fi mai atent cu "pulberea magica" !!!

    RăspundețiȘtergere
  8. anonim bis semintele de macese contin cianuri se pot produce intoxicatii grave

    RăspundețiȘtergere
  9. anonim tre semintele de macese contin cianuri,de ce omoriti oameni

    RăspundețiȘtergere
  10. anonim quatro semintele de macese contin cianuri nu mai omoriti oameni

    RăspundețiȘtergere