marți, 4 octombrie 2011

Postul si curajul de a posta

Prima mea postare pe blog...nu pot decât să mă minunez că în sfârșit am acest curaj de a scrie pe un blog. Și asta doar pentru că postul pe care tocmai l-am traversat m-a ajutat enorm de mult. Atât de mult încât m-am hotărât să scriu despre transformările din viața mea.
La invitația lui Angi de a posti m-am alăturat și eu împreuna cu Camelia Pătrascanu, Alina Milea, Mihela G., Mimi Walter. Eu personal am consumat pe o perioada de 10 zile numai lichide și anume multe sucuri verzi (din diferite legume, fructe si frunze) apa și ceai.
Când am început acest post nu m-am gândit la numărul de zile în care voi reuși să nu consum mâncare solidă, ci în fiecare dimineață când mă trezeam stăteam să vad ce îmi zice corpul dacă mai poate să continue sau nu. La început mi-a fost frică deoarece nu vroiam să mai slăbesc dar cu ajutorul sfaturilor date de Camelia Pătrășcanu am reușit să îmi înving aceste frici si acum la terminarea postului făcând o evaluare, am pierdut doar un kilogram si acela cred că fost mai mult din cauză că am eliminat multă placă mucoidă. Deci concluzia mea este că dacă corpul are greutatea ideala el se va menține așa și dacă trece printr-o perioadă de post. Primele două zile au fost mai grele deoarece am avut ceva simtome de detox: dureri de cap si amețeli, epuizare fizică. Poftele de mâncare, în special mâncare gătită, nu mi-au dat târcoale în toată această perioadă. Chiar din prima zi de post am început să iau dimineața câte o lingură de psyllium, inspirată fiind de experiența Corinei Bacalu. Efectele postului și a consumării de tărâțe psyllium s-au făcut vizibile la propriu în dimineța celei de a șaptea zi când am început sa elimin placa mucoidă. Acestă eliminare a durat înca 4 zile. Dacă în prima zi a fost foarte tare, în ultima devenise foarte mucilaginoasă. Dar voi reveni într-o viitoare postare cu mai multe detalii despre acestă placă. Vreau să adaug că atunci când am văzut cu ochii mei efectele minunate ale acestui post am prins și mai mult curaj că ceea ce fac e bine și asta m-a ajutat mult să continui. Se știe că într-o astfel de perioadă corpul începe să se curețe la nivel de celule și de țesut, și toate celulele moarte sunt arse ca și combustibil și eliminate ca deșeuri toxice. Astfel toată energia care înainte era folosită în digestie acum este redirecționtă spre organele din corp care au nevoie să se curețe. Totuși, de abia atunci când vezi cu proprii tăi ochii, abia atunci realizezi ce treabă minunată face corpul tău și cât de inteligent e.
Deci, spre sfârșitul postului toate erau bune și frumoase. Dar acum că mă obișnuisem, se punea o altă problemă: cum fac sa mă dezobișnuiesc. Căci dacă e importantă perioada în care se ține post, la fel de importantă este și perioada în care se întrerupe un post. Exista riscul să stresezi prea mult organismul cu niște schimbări bruște și toată munca depusă în tot acest timp să fie degeaba.
Am avut noroc că tocmai când s-a ivit problema a apărut și soluția data de Mihaela G. și găsită în cartea domnului Steve Meyerowitz, și anume că întreruperea se face în două etape. În prima etapă se vor consuma fructe care au un conținut mare de apă și de abia în etapa a doua se introduc salatele si spre sfarșitul acestui interval, semințe, nuci etc. Așa că am început să întrerup acest post cu un mare ciorchine de strugure, pe care spre marea mea mirare nu am reușit să îl termin pentru ca după primele boabe de struguri mâncate deja mă simțeam plina.Astfel am continuat sa consum sucuri verzi, apă si ceai. În momentul în care scriu mă aflu în 6-a zi de când am întrerupt postul și continui să consum multe lichide si fructe. Ieri aveam la îndemână niște brânzică de caju si doar ce am gustat-o și am simțit cum mi se strânge stomacul, semn că încă era prea devreme pentru a începe să o consum (perioada aceasta m-a învățat si mai mult să stau să îmi ascult organismul ce are să îmi transmită și știu că orice durere oricât de mică, orice disconfort este modul prin care corpul meu comunică cu mine și îmi zice ce nu-i place). Tot ieri am introdus salata și asta deocamdată doar în smoothie. Azi o voi consuma ca atare. Pot spune că și această întrerupere este un fel de prelungire a postului căci 80% din hrana încă este sub forma de lichide la care adaug fructele în stare solidă, în special mere și struguri.
prima mea salata  (atat de simpla dar mi s-a parut atat de delicioasa) savurata dupa post.
toate ingredientele sunt din productie proprie.
Beneficiile aduse de acest post au fost foarte multe la nivel fizic dar și la alte nivele. În tot acest timp am avut multă energie, am căpătat mai multă încredere în corpul meu și în mine (ca dovada și faptul că am curajul să împărtășesc public această experiență), am realizat că am nevoie de mult mai puțină mâncare decât până acum, și în plus
mă motivează să continui să mănânc preponderent crud.
Țin să mulțumesc pe această cale lui Angi, Cameliei, Alinei Milea, Mihaelei G. si lui Mimi pentru că m-au însoţit în toată această perioadă cu sfaturi, încurajari și vorbe bune si sper sa ne reîntâlnim la un viitor post.

pupici arawmați, A.N









8 comentarii:

  1. Draga Nicoleta, sa stii ca chiar ma gandeam de ce nu mai dai nici un semn, dar acum am inteles ca tu iti pregateai "casa". Ma bucur mult pentru taria ta de caracter. Nu mai stiu daca mi-ai spus, dar daca nu, pot sa te intreb ce varsta ai(cred ca persoanele tinere fac asta mai usor) si daca esti singura. Daca ai si sot si copii esti chiar de super-laudat ca ai reusit sa faci asta. Te voi urmari si astept sa ne spui mai multe despre ce ti-a adus tie toata aceasta perioada de post. Este foarte important pentru cei mai putin curajosi(chiar si eu ma numar printre ei) dar care isi doresc o schimbare, o cale spre echilibru.
    Iar numele blogului, foarte inspirat, imi place mult.

    Te imbratisez si da-mi voie sa te alatur grupului meu virtual de prietene.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Nicoleta, si bine ai venit in blogosfera!

    Am citit postarea ta cu sufletul la gura si am savurat fiecare cuvintel! Cum spunea si Angy, felicitari pentru taria de caracter. Nu multa lume are curajul sa se aventureze intr-o astfel de experieta atat de benefica pentru organism. Continua sa descrii procesul prin care treci, sigur vei ajuta alte persoane si vei raspunde poate la intrebari nerostite. Comunitatea raw din Romania este inca una mica, dar in continua expansiune! Din ce in ce mai multi romani contientizeaza ca mancarurile traditionale romanesti nu sunt tocmai bune pentru organism si implicit pentru sanatate.

    O zi frumoasa si plina de soare,
    Cristina

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Nicoleta!
    Felicitari pentru blog si ca am putut sa fiu de ajutor. Bafta in continuare!
    O zi frumoasa sa ai,
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga mea,
    Iti doresc mult spor si toate cele bune, ai inceput un lucru grozav! Iti tin si mai departe pumnii cu drag,
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru blog!si pentru bunatatile din gradina! Ma bucur sincer pentru tine si pt ceea ce faci. Spor si sa poti ajuta pe cat mai multi cu experientele tale!

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari! Mult curaj si succes in continuare :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Angi,

    Bine ai venit! Mă bucur că ai pașit în aceasta ‘casa’ și o bucata din ea este și a ta căci totul de la tine a pornit! Promit sa revin cu detalii mai multe despre viața mea. Pentru început pot zice despre mine că mă apropiu timid de vârsta de 30 de ani și sunt căsătorită dar încă nu am copii. Reușita mea se datorează în mare parte soțului meu căci în toata această perioada m-a sprijinit moral dar si fizic adica îmi mai pregătea el sucuri când eu nu mai aveam chef. Plus ca tot el a trebuit sa suporte stările mele de irascibilitate avute la începutul postului dar care s-au compensat la final cu stări de euforie și fericire. Este o onoare să fac parte din grupul tău virtual de prietene ...și cine știe poate și real. Dă-mi voie să te îmbrățișez și eu la rândul meu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc tuturor pentru așa primire, chiar nu mă așteptam.

    Cristina nici nu știi cât impuls mi-ai dat ca să continui să scriu căci într-adevar în această scurtă perioadă am trecut prin niște experiențe minunate.

    Dragă Mihaela mulțumesc de vizită și încă o dată de ajutor căci chiar eram într-un impas și riscam să stric tot ce construisem în acest timp.

    Scumpa mea Mimi, dacă ai știi cât de mult contează cuvintele ce vin de la tine. Sper să pot da și eu la rândul meu ceea ce am primit de la tine și de la alți oameni minunați asemenea ție!

    Buna mea prietenă, te invit oricand să degustăm împreună bunătățile din grădină și să stăm la un pahar de vorbă bună.

    RăspundețiȘtergere