luni, 17 octombrie 2011

Mini-tarte "Trandafir"


Astăzi este ziua de naștere a unei persoane foarte speciale din viața mea. Și cu aceasta ocazie am vrut sa îi pregatesc ceva deosebit. Simplu dar care să spună multe. De ceva timp nu prea mai îmi place să fac cadouri sofisticate. Prefer să pregătesc ceva cu mânuțele mele.



Înainte de a începe să le plăsmuiesc nu aveam în minte ce fel de prajitură raw să fac. Totul a prins contur pe parcurs iar la final opera a fost atât de desavârșită că m-a pus pe gânduri. De unde și până unde să fac eu tarte “trandafir” (căci văzând ce am plămădit așa m-am gândit să le denumesc). Răspunsul a venit de la sine. Pentru ca această persona este trandafirul meu. Pentru că m-a îmblânzit și m-a făcut să fiu unică în lume precum el este unic în lume. Și dacă nu știți la ce mă refer redau dialogul dintre vulpe si micul prinț din cartea lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț:
 Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ți iei rămas bun, iar eu îți voi dărui o taină.
Micul prinț plecă să mai vadă o dată trandafirii.
-Voi nu semănați întru nimic cu floarea mea, le spusese el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-ați îmblânzit pe nimeni. Voi sunteți precum era vulpea mea. Nu era decât o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am facut-o prietenă și acum este unică în lume.
Și florile se rușinară.
- Sunteți frumoase, dar sunteți deșarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător obişnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decît voi toate la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit sub clopotul de sticlă. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este trandafirul meu.



Ingrediente (pentru 6 portii)
 Pentru blat
1 cana de migdale
6 curmale medjool
1-2 linguri de apă

Pentru cremă
2 nectarine
1 cană de caju
1 lingura miere
1 linguriță maca (opțional)


Plăsmuirea
Se pun într-un robot de bucătărie migdalele, laste cu o zi inainte la inmuiat in apa, impreuna cu curmalele tăiate mai micuț pentru a ușura munca robotului. Eventual se adaugă un pic de apă și așteptăm frumos ca compoziția să se închege sub lamele robotului. Apoi o luam frumos și o presăm în forme peste care avem grijă să punem o folie de plastic pentru a le putea desprinde mai ușor. Se pot băga în congelator dar eu am preferat să le țin un pic in deshidrator ca să se “coacă” un pic așa la vreo 4-5 ore.
Crema a fost foarte ușor de realizat. Am pus toate ingredientele în blender, le-am învărtit vreo 30 de secunde si gata crema.
Am scos tartele de la “cuptior”, le-am scos din forme, le-am umplut cu cremă și le-am ornat cu felii de nectarine.




Pupici cu arawmă de trandafiri!


9 comentarii:

  1. Vaaai Alina, ce mi-ai facut. Primul lucru a fost o pofta mare mare de bunaciunile tale combinata cu o uimire la fel de mare.
    Pe urma m-ai facut sa lacrimez. Cunosc sentimentul cu imblanzirea si unicitatea datorata unei persoane speciale. Asa-i ca-i mai faina senzatia de a face ceva cu manutele tale decat a oferi un cadou sofisticat? Parca pui si o parte din tine acolo..
    Felicitari ptr realizare. si pozele sunt parca vii. intinnd mana si iau un trandafiras.. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Alina, trandafirii tai sunt superbi. Felicitari! Copiii mei se uita incantati la poze, trebuie neaparat sa incerc sa-i reproduc si eu.
    Si e asa placut sa poti face un cadou "personalizat", sper ca ai fost apreciata pentru asta.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Sakura iti multumesc mult de tot pentru cuvintele frumoase. Poti sa te servesti cu cati trandafiri fie prajiturele,fie flori, iti doresti. Le ofer cu cea mai mare placere. A fost intr-adevar extraordinar sa ii pregatesc mai ales ca eu cu retetele clasice de prajituri nu le-am avut niciodata si sunt uimita ce minunatii pot sa iasa din hrana lasata de la Dumnezeu asa cum e ea.

    Draga Angi, ma bucur ca te-au incantat trandafirii si sa stii ca nu sunt greu de realizat. Se pot realiza si cu altfel de fructe, ma gandesc la caise desi acum nu e sezonul dar sigur cred ca merge si cu niste felii de mar taiate subtiri.
    Si chiar am fost apreciata pentru mica mea capodopera si mi s-a cerut sa mai fac si cu alta ocazie nu neaparat speciala :). Te imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari Alina, arata de poveste. Toate cele bune trandafirului imblanzit! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea,
    Nu pot decat sa ma minunez si sa ma entuziasmez de atata frumusete! Superb, superb, superb!
    Te imbratisez cu mult drag si-ti tin pumnii sa ne incanti cat mai mult timp si mai departe!
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  6. Cuvintele venite din partea ta ma fac sa rosesc toata si totodata imi dai atat de mult curaj ca sa merg inainte!Iti multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc din suflet...a trecut mult de cand nu le-am mai facut dar in curand vor aparea din nou piersicile pe piata si de abia astept sa le mai fac!

    RăspundețiȘtergere